Informații generale despre taberele de vară 2015

Dragi părinți,

1. Vă rugăm să confirmați PRINTR-UN SMS prezența celor înscriși în tabără (că sunt sănătoşi şi că nu a intervenit vreo schimbare neprevăzută în program) în zilele de miercuri, joi și vineri în săptămâna precedentă taberei în care sunt înscriși la numărul de telefon 0742 296 123 – Radu Copil. Pentru alte întrebări, mă puteți suna.

2. Să nu uitați de avizul epidemiologic de la medicul de familie (care trebuie sa aibă trecute vaccinurile efectuate până în prezent)! Avizul epidemiologic este OBLIGATORIU! Avem controale de la Direcția Sanitară!

3. Vom anunța pe blog data și ora întâlnirii pentru plecarea în fiecare tabără, respectiv întoarcerea din tabără, cu două săptămâni înainte. Plecarea e întotdeauna din Cluj-Napoca. Pentru orice altă urgență cu privire la plecare și întoarcere, mă puteți suna: Radu Copil 0742 296 123. Restul de bani se achită la plecarea în tabără (cei care au trimis avansul prin bancă și au uitat să achite comisionul bancar aferent, sunt rugați să aducă 5 lei).

4. Pe drum, e bină să le puneți o sticlă de apă și o pungă la îndemână (pentru orice eventualitate). Atunci când plecarea în tabără are loc dimineața, prima masă oferită în tabără este prânzul (ora 13:00), aşadar dacă copiii nu mănâncă dimineaţa înainte de drum, să le puneţi câteva sandviciuri cu ei! Dacă plecarea este după-masa, prima masă oferită în tabără este cina (ora 19:00).

5. Vă recomandăm să puneți o etichetă cu numele copilului dvs pe bagaj (chiar și un adolescent poate fi debusolat atunci când vede zeci de trolere de aceeași culoare și formă ca al său :)). De asemenea, vă recomandăm să scrieți cu markerul numele de familie pe eticheta hainelor. Așa vom ști și noi cui să restituim hainele găsite prin tabără :). Neapărat să le puneți 2 saci menajeri pentru hainele murdare în timpul taberei. Altfel, hainele folosite vor ajunge printre hainele curate din bagaj și se îmbibă de mirosuri neplăcute și acestea, și nici ei nu mai știu ce e curat și ce a fost folosit! Dacă doriți, puteți consulta necesarul orientativ pentru bagajul de tabără postat mai jos (sau dați clik pe necesar).

6. Cât privește banii de buzunar, se va merge de două sau cel mult de 3 ori la magazin, de unde își pot cumpăra maxim două-trei lucruri (din mai multe motive am pus această limită). De asemenea, când ne întoarcem din tabără, ne oprim întotdeauna pe la o mănăstire, unde ei țin mult să intre la pangar (magazinul mănăstirii). Prin urmare, le ajunge vreo 35 de lei bani de buzunar. 

7. Recomandăm ferm, din nenumărate motive, să nu vină participanții cu lucruri de valoare în tabără (ex. laptopuri, bijuterii, sume de bani mai mari de 50 lei etc)! Dacă vă aduceți chitară, aparat foto, minge de fotbal sau alte obiecte personale, vă asumați pe proprie răspundere riscurile de deteriorare și de pierdere. Noi nu ne putem asuma răspunderea pentru obiectele personale ale fiecărui participant! Menționăm că în fiecare tabără avem în program cântece la chitară și atelier de chitară.

8. În tabără avem asistență medicală și medicamente. Dacă știți că copilul dvs răspunde mai bine la unele medicamente în cazul bolilor mai des întâlnite, e indicat să le puneți medicamentele respective. Noi ducem cu noi medicamente pentru tot felul de probleme care ar putea apărea, dar nu putem lua și diverse variante pentru același medicament/substanță activă. De asemenea, în mod deosebit e indicat să aibă la el câte un ”medicament” pentru răgușeală (în tabără socializăm și cântăm, la jocuri mai strigăm :)). Desigur, în cazul în care copilul se află sub tratament, el își va aduce cu el medicamentele respective. Pentru siguranță, întotdeauna le spunem și noi participanților în tabără, să nu folosească medicamente din trusa lor fără consultul asistentului medical din tabără.

9. Participanții pot folosi telefoanele mobile pe durata taberei, în timpul liber. Există semnal în toate reţelele telefonice. 

Deoarece noi le recomandăm mai ales copiilor să își țină telefonul în cameră pentru a nu îl pierde prin tabără, nu vă îngrijorați dacă nu răspund imediat la telefon. Iar dacă nu vă sună nici ei, nu vă îngrijorați, luați-o ca pe un semn bun, că sunt ocupați și se simt atât de bine încât au uitat de ce au ei mai scump pe lume. :)

10. Dacă doriți să îi contactați pe copiii dvs pe numerele de telefon al organizatorilor (le vom posta separat pentru fiecare tabără), deoarece copiii dvs nu răspund la telefonul personal, puteți să o faceți doar în intervalele orare: 9:00 – 9:30, 13:30 – 14:00, 19:00 – 19:30. În afara acestor intervale orare (când suntem toți adunați la masă), copiii sunt fie la program, fie răspândiți prin toată tabără și durează mult până îl găsim pe fiecare în parte! Desigur, urgențele sunt justificate și puteți suna oricând!

11. În taberele de copii mici (8 – 11 ani) nu recomandăm vizitele părinţilor în tabără. Celorlalţi copii li se face brusc dor de părinţii lor de acasă şi începe marea plângăceală. :)

12. În taberele de adolescenţi mici şi mari nu există această problemă. Adolescenţii nu plâng de dorul părinţilor :)! Desigur, vă rugăm să anunțati coordonatorul despre vizita în tabără! Vizita în tabără se face doar cu acordul adolescentului! :)

13. Considerăm cu totul inoportună venirea în tabără cu tablete (desigur, dacă nu e folosită ca telefon personal:) si console de jocuri. Dacă într-o tabără plină de activități, participantul simte nevoia ca în timpul liber (când alții fac sport, se joacă afară, sar pe trambulină, joacă ping-pong, joacă diverse jocuri de societate, socializează, leagă prietenii, învață lucruri noi de la ceilalți) să stea de unul singur și să se joace pe astfel de device-uri, atunci trebuie să vă spun cu franchețe că fie nu a fost învățat să se bucure de viață, fie, mai rău, e dependent de jocuri digitale! În tabără avem minunatul prilej de a învăța să ne bucurăm de viață, de natură, de oameni și poate și de Dumnezeu!

De asemenea, în cazul adolescenților, considerăm la fel de inoportună venirea în tabără cu laptopuri, folosite adesea, pentru a viziona filme după ora stingerii. În tabără venim pentru socializare și nu pentru a viziona filme împreună pe durata nopții, când e timp pentru odihnă după o zi plină de activități. Altfel, a doua zi, ajungem să fim pleoștiți și fără vlagă, neînțelegând de ce toți ceilalți sunt atât de bine dispuși. Așadar, în afara taberei este timp suficient și pentru filme!

14. Pentru orice alte informații, vă stăm la dispoziție telefonic:

Radu COPIL – 0742 296 123

Advertisements
This entry was posted in TABERE. Bookmark the permalink.

7 Responses to Informații generale despre taberele de vară 2015

  1. Pingback: Informații speciale despre tabăra din 6-11 iulie 2015 | Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj

  2. Pingback: 1. Informații speciale despre tabăra din 28 iunie – 4 iulie 2015 | Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj

  3. Pingback: 3. Informații speciale despre tabăra din 13-18 iulie 2015 | Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj

  4. Pingback: 4. Informații speciale despre tabăra din 19-25 iulie 2015 | Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj

  5. Pingback: 7. Informații speciale despre tabăra din 10 – 15 august 2015 | Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj

  6. Pingback: 6. Informații speciale despre tabăra din 3 – 8 august 2015 | Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj

  7. Pingback: 8. Informații speciale despre tabăra din 17 – 22 august 2015 | Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s