2. Informații speciale despre tabăra din 11 – 16 iulie 2016

Dragi părinți,

În primul rând, vă rugăm să citiți postarea ”Informații generale despre taberele de tineret din vara 2016”.

În al doilea rând, iată detaliile pentru tabăra de vară din 11–16 iulie 2016, de luni dimineață și până sâmbătă seara, pentru categoria de vârstă 8-11 ani, care va avea loc la cabanele de la Mărișel, jud. Cluj:

1. Confirmarea prezenței celor înscriși în tabără se face printr-un SMS (că sunt sănătoşi şi că nu a intervenit vreo schimbare neprevăzută în programul familiei) în zilele de miercuri, joi sau vineri în săptămâna precedentă taberei în care sunt înscriși (adică în zilele de 6, 7, 8 iulie) la numărul de telefon 0742 296 123 – Radu Copil. La acest mesaj, noi nu mai răspundem cu un mesaj de confirmare (că am primit mesajul dvs), căci suntem foarte ocupați în acele zile cu tabăra aflată în desfășurare.

2. Întâlnirea pentru plecare în tabără este LUNI dimineață, 11 iulie 2016, de la ora 7:30 în parcare la Sala Sporturilor (Cluj-Napoca), iar la ora 8:00 e plecarea spre Mărișel. 

3. Întoarcerea din tabără este SÂMBĂTĂ, 16 iulie 2016, în intervalul orar 18:00-19:00, la locul de plecare din parcarea de la Sala Sporturilor. E bine să țineți legătura cu copiii dvs în ziua de sâmbătă pentru a afla ora exactă de plecare de la Mărișel (mă refer la ora REALĂ de plecare)! Precizez că vom intra pe la mănăstirea din Florești (unde nu este semnal prea bun).

4. Dacă doriți să îi contactați pe copiii dvs pe numerele de telefon al organizatorilor, puteți să o faceți doar în intervalele orare: 9:00 – 9:30, 13:30 – 14:00, 19:00 – 19:30, când suntem toți adunați la masă. În afara acestor intervale orare, copiii dvs sunt fie la program, fie răspândiți prin toată tabăra și durează mult până îl găsim pe fiecare în parte! Desigur, urgențele sunt justificate și puteți suna oricând!

Dacă doriți să contactați organizatorii pe perioada taberei din diferite motive (diverse urgențe, copiii dvs nu răspund la telefon seara sau două zile la rând, aspecte medicale, etc), aveți la dispoziție următoarele numere de telefon:

0758 702 357 – Voluntar Mirela Mureșan

0753 997 808 – Voluntar Alexandra Joldeș

0742 296 123 – Voluntar Radu Copil

0755 810 437 – Coordonator Oana Băilă

Advertisements
This entry was posted in TABERE. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s