TABERE DE IARNĂ

Afis tabara de iarna 2014Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj și A.S.C.O.R. Cluj organizează în perioada 3-7 februarie 2014, tabără de iarnă la Mărişel, ediţia a III-a.

Practic, iarna aceasta vom face două tabere: una pentru 50 de adolescenţi cu vârsta între 13 şi 18 ani şi una pentru 25 de copii cu vârsta între 8 şi 12 ani.

Tabăra va avea loc la cabanele de la Mărişel, unde facem şi taberele de vară. Transportul şi masa va fi în comun, dar cazarea, voluntarii şi programul va fi diferit. 

Subliniez că adolescenţii vor fi cazaţi într-o cabană, iar copiii în altă cabană!

Un specific al taberelor de iarnă este faptul că Marele Joc (o competiție pe echipe) se desfăşoară pe tot parcursul celor 5 zile de tabără!

Programul taberei este activ şi include (aşa cum v-am obişnuit deja în ultimii zece ani de tabere): jocuri, ateliere, cântece la chitară, rugăciunea de dimineaţă şi seară, jocuri de exterior, sport, marele joc, discuţii tematice, discuţii pe grupuri de vârstă. Desigur, vom merge şi la săniuş şi vom mânca plăcinte pe pârtie!

Preotul taberei de iarnă va fi părintele Adrian Sântiuan, care vine de ani de zile în taberele de tineret și mult îndrăgit de copii și adolescenți.

Pentru cele 5 zile de tabără, costul se ridică la 250 lei de participant şi include: transport, cazare, mâncare (3 mese pe zi + gustare la sfârşit de program), asistenţă medicală, ateliere, amintiri din tabără (diplomă şi cărţi).

Rezervarea unui loc în tabără se face telefonic, iar înscrierea presupune confirmarea locului prin plata unui avans de 100 lei.

În tabără vom pleca luni dimineaţa şi ne vom întoarce vineri seara în Cluj, astfel încât părinţii vor putea sta liniştiţi la servici pe durata vacanţei intersemestriale.

Informaţii şi înscrieri la:

Radu Copil – 0742 296 123, copilradu@yahoo.com

Poze, informaţii şi impresii din primele două tabere de iarnă  şi din cele 24 de tabere de vară organizate anual din 2005 şi până în prezent de Arhiepiscopie și ASCOR Cluj se găsesc pe blogul http://www.raducopil.ascorcluj.ro la categoria “INFO TABERE” şi “POZE DIN TABERE“.

Iată și câteva poze din tabăra de anul acesta (ianuarie 2013):

This slideshow requires JavaScript.

This entry was posted in TABERE. Bookmark the permalink.

Leave a comment